Calendar Evaluare Națională 2025. Ordinul privind organizarea şi desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024 – 2025 (proiect în dezbatere publică)
Calendar Evaluare Națională 2025. Ordinul privind organizarea şi desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024 – 2025. Propunere aflată în dezbatere publică.
Propunerile și sugestiile cu privire la acest proiect pot fi trimise până în data de 26 august, ora 12:00, pe adresa de e-mail daniela.calugaru@edu.gov.ro.
Având în vedere:
- prevederile art. 101 alin. (1), art. 115 alin. (2) lit. h), art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);
- prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare;
- referatul de aprobare nr. 2685 din 8 august 2024 referitor la proiectul de ordin privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2024 – 2025, în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, ministrul educaţiei emite prezentul ordin:
ART. 1
Se aprobă Calendarul de desfăşurare a evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar
2024 – 2025, prevăzut în anexa 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, denumită în continuare evaluare naţională, se desfăşoară în anul şcolar 2024 – 2025 în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2010 – 2011, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.801/2010 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a în anul şcolar 2010 – 2011, şi cu prevederile prezentului ordin.
ART. 3
Programele pentru disciplinele limba şi literatura română, matematică, limba şi literatura română pentru şcolile şi secţiile cu predare în limba maghiară, limba şi literatura maghiară maternă, limba şi literatura germană maternă, limba şi literatura sârbă maternă, limba şi literatura slovacă maternă, limba şi literatura croată maternă, limba şi literatura italiană maternă, limba şi literatura rromani maternă, limba şi literatura ucraineană maternă, valabile pentru evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2024 – 2025, sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.730/2022 privind aprobarea programelor pentru susţinerea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2022-2023.
ART. 4
(1) Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale poate elabora instrucţiuni/proceduri, în vederea bunei organizări şi desfăşurări a evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a.
(2) Pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale se asigură susţinerea probelor de examen adaptate în conformitate cu prevederile procedurii privind asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere/deficienţe de auz/tulburări de neurodezvoltare care susţin examenele naţionale: evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi examenul naţional de bacalaureat, elaborate de Ministerul Educaţiei până la data de 1 noiembrie 2024, şi ale art. 27 din Metodologia pentru asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburări de învăţare, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.124/2017.
ART. 5
(1) Comisiile judeţene/Comisia municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale
răspund/răspunde pentru buna organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale.
(2) Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale poate aproba, în situaţii justificate, prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (1) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2010 – 2011, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.801/2010, numirea în calitate de preşedinte al comisiei din unitatea de învăţământ a unui cadru didactic – membru al consiliului de administraţie.
(3) Componenţa Comisiei judeţene/Comisiei municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale, menţionată la art. 8 alin. (1) din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.801/2010, se completează cu:
- a) un vicepreşedinte – inspector şcolar general adjunct sau inspector şcolar;
- b) un secretar, director sau informatician/cadru didactic cu abilităţi în operarea pe calculator.
(4) În situaţii justificate, la solicitarea inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale poate aproba, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (1) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2010 – 2011, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.801/2010, un număr mai mare de vicepreşedinţi/secretari/membri în comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale.
(5) Doi dintre secretarii sau membrii comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale sunt operatori judeţeni, respectiv responsabili cu activitatea pe platforma destinată evaluării digitalizate.
(6) În componenţa comisiei din centrul de examen şi, respectiv, a comisiei din centrul zonal de evaluare sunt prevăzuţi 2 secretari – cadre didactice cu atribuţii în operarea pe calculator/informatician/secretar unitate de învățământ preuniversitar, dintre care unul este operator responsabil cu activitatea pe platforma destinată evaluării digitalizate.
(7) În centrele de examen pot fi desemnaţi în calitate de asistent şi informaticieni/cadre didactice cu abilităţi în operarea pe calculator.
(8) În centrele zonale de evaluare de la nivelul fiecărui judeţ/municipiului Bucureşti, pentru evaluarea lucrărilor scrise utilizând platforma dedicată evaluării digitalizate, se pot organiza subcomisii care îşi desfăşoară activitatea în alte locaţii sau în altă localitate decât cea în care îşi are sediul centrul zonal de evaluare, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale.
(9) În situația menționată la alin.(8), în fiecare subcomisie a centrului zonal de evaluare este numit câte un vicepreședinte, responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității subcomisiei.
ART. 6
(1) În vederea pregătirii evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, comisiile judeţene/Comisia municipiului Bucureşti creează două baze de date, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 5/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ şi la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, conform solicitărilor Comisiei Naţionale de Organizare a Evaluării Naţionale, care cuprind:
- 1. date personale ale elevilor din clasa a VIII-a;
- 2. date personale ale profesorilor evaluatori, de regulă membri ai Corpului de profesori evaluatori
pentru examenele şi concursurile naţionale.
(2) Comisiile judeţene/Comisia municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale pentru
absolvenţii clasei a VIII-a asigură confecţionarea ştampilelor-tip pentru Evaluarea Naţională, care se
aplică pe documentele de examen. Se confecţionează două tipuri de ştampile rotunde, care vor avea
următorul conţinut:
a) ştampila-tip pentru unităţile de învăţământ care sunt centre de examen în care se organizează probe
scrise pentru evaluarea naţională: “Evaluare Naţională 2025 – C.E.”;
b) ştampila-tip pentru centrele zonale de evaluare: “Evaluare Naţională 2025 – C.Z.E.”.
(3) Ştampilele vor fi rotunde, cu diametrul de 25 mm, şi nu vor fi numerotate.
ART. 7
(1) Comisiile judeţene/Comisia municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale pentru
absolvenţii clasei a VIII-a stabilesc/stabileşte componenţa comisiilor pentru evaluarea naţională, cu cel
mult patru zile lucrătoare înainte de începerea probelor scrise, cu respectarea principiilor competenţei în
evaluare şi compatibilităţii.
(2) Comisiile judeţene/Comisia municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale pentru
absolvenţii clasei a VIII-a, comisiile din unităţile de învăţământ – centre de examen, comisiile din
centrele zonale de evaluare şi comisiile din centrele de contestaţii judeţene/municipiului Bucureşti se
compun din personal didactic care nu are rude sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv printre candidaţii
care participă la respectiva sesiune a evaluării naţionale.
(3) Personalul didactic care face parte din comisiile menţionate la alin. (2) va da o declaraţie scrisă în
care va menţiona că nu are rude sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv printre candidaţii care participă
la respectiva sesiune a evaluării naţionale. Declaraţiile fac parte din documentele evaluării naţionale.
(4) Cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic care au rude în examen nu au
acces în unităţile de învăţământ – centre de examen/evaluare/contestaţii în perioada desfăşurării
examenului.
(5) Cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele zonale de evaluare sunt stabilite de către
comisiile judeţene/Comisia municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale pentru absolvenţii
clasei a VIII-a, prin decizie scrisă emisă de inspectorul şcolar general, conform unei proceduri elaborate
de Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale.
(6) Membrii comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale pentru
absolvenţii clasei a VIII-a nu pot desfăşura activităţi în calitate de profesori evaluatori la nivelul centrelor
zonale de evaluare.
(7) Cadrele didactice nominalizate ca profesori evaluatori sunt selectate, de regulă, din rândul cadrelor
didactice care fac parte din Corpul de profesori evaluatori pentru examenele şi concursurile naţionale.
(8) Nu vor fi nominalizate în comisiile pentru evaluarea naţională persoane care, în sesiunile anterioare
ale examenelor naţionale, sau ale simulărilor examenelor naționale, nu şi-au îndeplinit corespunzător
atribuţiile, care au săvârşit abateri, respectiv au fost sancţionate.
(9) În unităţile de învăţământ în care, în sesiunile anterioare, s-au constatat nereguli grave în organizarea
şi desfăşurarea evaluării naţionale, comisiile judeţene/Comisia municipiului Bucureşti de organizare a
evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a pot/poate decide nominalizarea în comisiile pentru
evaluarea naţională a unor cadre didactice din alte unităţi de învăţământ.
(10) Comisiile judeţene/Comisia municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale pot/poate
decide suspendarea dreptului de constituire a centrului de examen unităţii de învăţământ în care, în
sesiunile anterioare, s-au constatat nereguli grave în organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale.
(11) Cadrelor didactice nominalizate ca asistenţi le este interzisă intrarea în sălile de examen cu bagaje,
telefoane mobile sau cu mijloace electronice de calcul ori de comunicare, precum şi cu ziare, reviste,
cărţi etc. Materialele nepermise în sala de examen vor fi introduse într-un plic/o pungă, împreună cu un
4
bilet/o etichetă pe care se notează numele şi prenumele posesorului, şi vor fi păstrate până după predarea
lucrărilor scrise într-o sală special stabilită pentru depozitarea obiectelor personale ale profesorilor
asistenţi, supravegheată de o persoană desemnată de comisia din unitatea de învăţământ – centru de
examen.
ART. 8
(1) Repartizarea candidaţilor pe săli se face în ordine alfabetică, la nivelul centrului de examen.
(2) Se interzice candidaţilor la evaluarea naţională să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri,
sacoşe, poşete şi alte asemenea obiecte, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala
de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia din unitatea de învăţământ – centru de examen
în acest scop.
(3) Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor menţionate la alin. (2) în sala stabilită de comisie în
acest scop nu sunt primiţi în examen.
(4) Se interzice candidaţilor la evaluarea naţională să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele
de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi alte asemenea obiecte ori în băncile în care sunt aşezaţi
în sălile de examen orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare,
notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc. care ar putea fi utilizate pentru
rezolvarea subiectelor.
(5) Se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau
încălţăminte, în penare şi alte asemenea obiecte sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen
telefoane mobile, căşti audio, dispozitive tip IoT, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de
comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, care ar putea fi utilizate în
rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alţi candidaţi/asistenţi din
unitatea/unităţile de învăţământ/centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.
(6) Se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale
care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea
fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
(7) Încălcarea regulilor menţionate la alin. (4) – (6) va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar
candidaţii respectivi sunt eliminaţi de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise
au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice
din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materiale
interzise/ciorne/foi din lucrările scrise etc.
(8) Candidaţii eliminaţi de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe
lucrarea scrisă.
(9) Înainte de începerea probelor, asistenţii prezintă candidaţilor prevederile metodologice legate de
organizarea şi desfăşurarea corectă a evaluării naţionale şi prevederile alin. (2) – (8) şi le solicită să
predea toate eventualele materiale şi obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt interzise în
sala de examen.
(10) După parcurgerea paşilor menţionaţi la alin. (9), candidaţii vor semna un proces-verbal în care se
regăsesc prevederile alin. (2) – (8) şi menţiunea că ştiu că nerespectarea regulilor menţionate la alin. (4)
- (6) are drept consecinţă măsurile menţionate la alin. (7) şi (8).
ART. 9
(1) Candidaţii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru
rezolvarea subiectelor, conform prevederilor art. 17 alin. (23) din Metodologia de organizare şi
desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a în anul şcolar 2010 – 2011, aprobată prin
Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.801/2010, pot părăsi sala de examen
cel mai devreme după o oră de la începerea probei scrise.
(2) La părăsirea sălii de examen, candidaţii nu primesc subiectele.
5
(3) În situaţii obiective, neimputabile candidaţilor, în care, în timpul probei scrise, este luată decizia
anulării şi a rescrierii lucrării, se poate prelungi timpul destinat redactării, cu cel mult o oră, conform
unei proceduri elaborate de către Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale.
ART. 10
(1) Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale stabileşte prin procedură specifică
modalitatea de evaluare a lucrărilor, de soluţionare a contestaţiilor şi de transmitere a lucrărilor, precum
şi componenţa, atribuţiile membrilor comisiilor din centrele de examen, din centrele zonale de evaluare
şi din centrele regionale/judeţene/municipiului Bucureşti de contestaţii, modelul tipizatului de examen,
modalitatea de secretizare şi securizare a lucrărilor scrise şi consemnarea în documentele de examen a
rezultatelor obţinute de candidaţi la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a.
(2) În anul şcolar 2024 – 2025, activităţile din cadrul evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIIIa se realizează utilizând platforma dedicată evaluării digitalizate.
(3) În situaţia menţionată la alin. (2), Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale poate
decide organizarea unui centru zonal de evaluare şi la nivelul Centrului Naţional de Politici şi Evaluare
în Educaţie (CNPEE). Preşedintele centrului zonal de evaluare constituit în cadrul CNPEE este directorul
general sau directorul general adjunct al Centrului Naţional de Politici în Evaluare şi Educaţie.
ART. 11
(1) În procesul de evaluare iniţială a lucrărilor scrise şi de rezolvare a contestaţiilor, după validarea
finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferenţa dintre notele celor doi
evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică având două
zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul evaluării naţionale.
(2) În cazul în care diferenţa între notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1
punct, lucrarea va fi reevaluată de alţi doi profesori evaluatori. După validarea finalizării evaluării, nota
finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note. După eliminarea celor două note/valori
extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a celor două
note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală şi este înregistrată în catalogul evaluării
naţionale.
(3) În cadrul etapei de soluţionare a contestaţiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate
după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare iniţială. În situaţia în care se
constată o diferenţă de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea iniţială
şi cea de la contestaţii, lucrarea este reevaluată de alţi doi profesori evaluatori. Reevaluarea se face
respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi notare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de
cea de-a doua comisie de contestaţii este nota finală obţinută de candidat.
(4) Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul
obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă
nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.
(5) Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale va transmite comisiilor judeţene/Comisiei
municipiului Bucureşti modelul borderoului de evaluare care va fi utilizat în centrele zonale de evaluare
şi în centrul de contestaţii judeţean/al municipiului Bucureşti, anexă la procedura specifică evaluării
naţionale.
ART. 12
(1) Candidaţii care depun contestaţii completează şi semnează o declarație-tip în care se menţionează
faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după
caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. În cazul candidatului minor, declaraţia-tip este semnată
şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestuia.
(2) Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale va transmite comisiilor judeţene/Comisiei
municipiului Bucureşti anexe la procedura specifică evaluării naţionale: cererea-tip pentru depunerea
contestaţiei şi declaraţia-tip menţionată la alin. (1).
6
ART. 13
(1) Comisiile judeţene/Comisia municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale vor/va asigura
dotarea cu camere funcţionale de supraveghere video şi audio a sălilor în care se desfăşoară instruirea
membrilor comisiilor, a sălilor de clasă din unităţile de învăţământ – centre de examen în care se
desfăşoară probele pentru evaluarea naţională, a sălilor în care se descarcă şi se multiplică subiectele,
precum şi a sălilor în care se predau/se preiau, se evaluează şi se depozitează lucrările scrise ale
candidaţilor.
(2) Până la începerea probelor scrise, comisiile judeţene/Comisia municipiului Bucureşti de organizare
a evaluării naţionale iau/ia toate măsurile, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale,
pentru asigurarea dotării tuturor sălilor de examen cu camere funcţionale de supraveghere video şi audio.
(3) Activitatea de monitorizare a desfăşurării evaluării naţionale prin intermediul camerelor de
supraveghere se va desfăşura în conformitate cu o procedură stabilită de Comisia Naţională de
Organizare a Evaluării Naţionale.
(4) În vederea asigurării desfăşurării corecte a evaluării naţionale, în conformitate cu prevederile
reglementărilor în vigoare, comisiile din unităţile de învăţământ – centre de examen şi comisiile
judeţene/Comisia municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale verifică, prin sondaj,
înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probei scrise. În cazul în care, la
verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există
sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraudă, verificarea se face pentru înregistrările din
toate sălile menţionate la alin. (1) din unitatea de învăţământ respectivă.
(5) Dacă, în urma verificărilor menţionate la alin. (3) şi (4), se constată existenţa unor nereguli, fraude
sau tentative de fraudă, respectiv nerespectarea reglementărilor în vigoare de către candidaţi, comisia
din unitatea de învăţământ – centru de examen ia măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile
metodologiei de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale, care pot merge până la acordarea notei
1 (unu) pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
(6) În cazul în care verificările sunt făcute de către comisia din unitatea de învăţământ – centru de examen
şi se constată existenţa unor nereguli, fraude sau tentative de fraudă, respectiv nerespectarea
reglementărilor în vigoare de către cadrele didactice implicate în organizarea şi desfăşurarea examenului,
aceasta anunţă comisia judeţeană/Comisia municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale
care ia măsuri de sancţionare şi anunţă, în scris, Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale.
ART. 14
(1) Comunicarea rezultatelor obţinute la examenul de evaluare naţională se face anonimizat, utilizânduse codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite
candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută de aceştia.
(2) Pentru comunicarea notelor obţinute la examenul de evaluare naţională, înainte de etapa de depunere
şi soluţionare a contestaţiilor, comisiile din unităţile de învăţământ – centre de examen tipăresc lista
rezultatelor examenului de evaluare naţională care cuprinde: codul candidatului, unitatea de învăţământ
de provenienţă, notele obţinute la fiecare probă scrisă, media sau menţiunile “absent”/”eliminat din
examen”, după caz.
(3) În baza prevederilor art. 24 alin. (10) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluării
naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2010 – 2011, aprobată prin Ordinul ministrului
educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.801/2010, şi ale Regulamentului general privind
protecţia datelor, comisiile din unităţile de învăţământ – centre de examen afişează/postează, utilizând
codurile individuale ale candidaţilor care au depus contestaţii, notele obţinute în urma rezolvării
contestaţiilor, la loc vizibil, la avizier şi pe website-ul unităţii de învăţământ.
(4) Comisiile din unităţile de învăţământ – centre de examen tipăresc lista rezultatelor finale după
contestaţii ale candidaţilor anonimizaţi şi o afişează, conform calendarului, cu semnătura preşedintelui
7
şi a secretarului comisiei din centrul de examen, la avizierul unităţii de învăţământ şi pe website-ul
acesteia.
(5) Rezultatele examenului de evaluare naţională ale candidaţilor anonimizaţi sunt afişate şi pe pagina
de internet a Ministerului Educaţiei şi a inspectoratelor şcolare, pentru o perioadă de 2 ani.
ART. 15
(1) Candidatul major şi părinţii/reprezentanţii legali ai candidatului minor poate/pot solicita vizualizarea
lucrării/lucrărilor proprii/propriului copil, după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu
prevederile procedurii stabilite de către Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale. La
vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoţit obligatoriu de un
părinte/reprezentant legal.
(2) Membrii comisiei judeţene/Comisiei municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale sau
cei ai Comisiei Naţionale de Organizare a Evaluării Naţionale pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor
şi a borderourilor de evaluare în scopul verificării/reevaluării acesteia/acestora, conform prevederilor
art. 6 alin. (10) şi ale art. 9 alin. (25) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale
pentru elevii clasei a VIII-a în anul şcolar 2010 – 2011, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei,
cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.801/2010.
ART. 16
(1) În vederea optimizării rezultatelor elevilor la Evaluarea Națională, a familiarizării acestora cu
condițiile unui examen național, și în vederea simulării condițiilor de organizare și desfășurare a
examenului, Ministerul Educației organizează simularea examenului de Evaluare Națională, conform
calendarului prevăzut în Anexa 2 parte integrantă a prezentului ordin.
(2) Modul de organizare și desfășurare a simulării, lista conținuturilor aferente disciplinelor de examen
și modalitatea de valorificare a rezultatelor se stabilesc prin procedură elaborată de Comisia Națională
de Organizare a Evaluării Naționale.
ART. 17
Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală management resurse umane şi reţea
şcolară, Direcţia generală minorităţi şi relaţia cu Parlamentul – Direcţia minorităţi, Direcţia generală
economică, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de
învăţământ preuniversitar inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unităţile de
învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 17
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României Partea I.
CALENDAR desfășurare SIMULARE EVALUARE NAȚIONALĂ 2025 pentru absolvenţii clasei a VIII-a – propunere
17 martie 2025 | Limba şi literatura română – probă scrisă |
18 martie 2025 | Matematică – probă scrisă |
19 martie 2025 | Limba şi literatura maternă – probă scrisă |
31 martie 2025 | Comunicarea rezultatelor |
CALENDAR desfășurare examen de EVALUARE NAȚIONALĂ 2025 pentru absolvenţii clasei a VIII-a – propunere
10 – 13 iunie 2025 | Înscrierea la evaluarea naţională |
13 iunie 2025 | Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a |
23 iunie 2025 | Limba şi literatura română – probă scrisă |
24 iunie 2025 | Matematică – probă scrisă |
25 iunie 2025 | Limba şi literatura maternă – probă scrisă |
1 iulie 2025 | Afişarea rezultatelor inițiale (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14,00 – 18,00) |
2-3 iulie 2025 | Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestaţiilor |
4-8 iulie 2025 | Soluţionarea contestaţiilor |
9 iulie 2025 | Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor |
NOTĂ:
La solicitarea comisiilor judeţene/Comisiei municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale
pentru absolvenţii clasei a VIII-a sau din proprie iniţiativă, Comisia Naţională de Organizare a Evaluării
Naţionale poate aproba, în situaţii excepţionale, prelungirea/reducerea perioadelor de
evaluare/reevaluare a lucrărilor scrise ori de afişare a rezultatelor.
Cum ți se pare propunerea de calendar de simulare și examen de Evaluare Națională? Lasă mai jos un comentariu!
Vrei să te pregătești cu profesori de top și cu materiale de calitate pentru examenul de EVALUARE NAȚIONALĂ 2025 la Română și la Matematică? Apasă aici pentru a începe GRATUIT.
Intră în grupul de WhatsApp – Evaluare Națională 2025 (apasă aici)