S22 – Expresionismul. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga – titularizare și definitivat învățători, titularizare educatori

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

Lucian Blaga

                   Modernismul este un curent literar ce se manifestă la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, desemnat ca opusul tradiționalismului intebelic. Se manifestă ca un fenomen de ruptură față de vechile formule estetice, presupune atitudini anticlasice, antiacademice, antiraționale și anticonservatoare și se bazează pe negarea valorilor din etapa anterioară. Modernismul se caracterizează printr-o mare varietate tematică, poeții care se încadrează în această tipologie fiind preocupați, în primul rând, de căutarea unor noi teme, de a da naștere unui nou limbaj poetic, care nu mai respectă canoanele anterioare, de a evolua de la epic la liric, de a se inspira din viața citadină, de a intelectualiza poezia.

                   Modernismul este promovat în literatura română de Eugen Lovinescu prin revista „Sburătorul” și prin cenaclul literar format în jurul acesteia și include curente artistice novatoare, precum simbolismul, exopresionismul, dadaismul sau suprarealismul.

Lucian Blaga este unul dintre reprezentanții modernismului românesc, creând o operă originală, care a influențat literatura vremii.  Direct sau indirect, critica literară a aşezat adesea universul poeziei lui Lucian Blaga în raporturi de dependenţă cu sistemul său filozofic. Lirica blagiană este “ieşită dintr-o atitudine filozofică asupra lumii” (M. Ralea)

Într-un aforism, Blaga îşi pune întrebarea: “Este ceva mai plin de neînţeles ca ne-nţelesul?” Refuzul paradoxal al cunoaşterii şi menţinerea tainelor se exprimă foarte clar în alt aforism: “Câteodată datoria noastră în faţa unui adevărat mister, nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim atât de mult, încât să-l  prefacem     într-un mister şi mai mare” (Pietre pentru templul meu). Acesta este, de altfel, şi ideea pe care o exprimă poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a alumii”.

Această artă poetică este publicată iniţial în ianuarie 1919 în ziarul Glasul Bucovinei şi deschide primul volum de versuri al lui Lucian Blaga, Poemele luminii. Exegezele au transformat în mod incredibil poezia într-o introducere generală la sistemul filozofic al lui Lucian Blaga.

Poetul “nu striveşte”, “nu ucide”, “nu sugrumă”tainele întâlnite în calea sa pentru că  lumea în întregul ei rămâne o uimitoare “corolă de minuni”. Imaginea este treptat amplificată prin noi elemente ce sporesc “misterul” lumii: “taine, “vraja nepătrunsului ascuns, “adâncimi de întuneric, “întunecata zare”. Aşadar, poezia pune în evidenţă atitudinea poetului în faţa misterelor universului.

Primul vers al poeziei care repetă şi titlul “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” cuprinde o metaforă memorabilă ce reprezintă misterele universului şi echilibrul lumii. Asocierea verbului în formă negativă “nu strivesc” cu această metaforă destăinuie refuzul poetului de a fi părtaş la diminuarea misterelor universului. Pronumele personal  “eu” pus în relaţie cu “corola de minuni a lumii ilustrează o comunicare cu cosmosul, în încercarea poetuluii de a potenţă misterul.

Incipitul pune, aşadar, în evidenţă intenţia eului liric de a nu strivi, a nu ucide, a nu sugruma şi a nu lumina necruţător taina, ci de a păstra o atitudine de înfiorare discretă, izvorâtă din iubire. Astfel, se nasc atributele unei lumi ce devine o “corolă de minuni”.

Misterele universului sunt concretizate prin simbolurile “flori, “ochi, “buze, “morminte” prezente în mod repetat în poezie. Marin Mincu a propus următoarea decodare sugestivă: “flori” evocă lumea vegetală, “ochii” sunt simbolul gândirii, a reflecţiei, “buzele”reprezintă deopotrivă  cuvântul şi sărutul, logosul şi iubirea, iar “mormintele” încorporează taina morţii.

Dar semnificaţiile pot fi multiple. În gândirea indică “floarea” este un arhetip al sufletului, un simbol al stării primordiale, edenice, dar şi expresia perfecţiunii ce urmează a fi cristalizatră în operă. “Ochii” reprezintă oglinda sufletului, a căror dualitate a fost observată de marii înţelepţi: un ochi înregistrează realitatea imediată, celălalt este întors spre eternitate. “Buzele” concretizează puterea creatoare, dar în acelaşi timp distructivă a cuvântului. “Mormintele” deschid imaginaţia către lumea de dincolo, reprezintă un simbol al prezenţei fiinţei pe pământ.

Cea de-a  doua metaforă, “vraja nepătrunsului ascuns / în adâncimi de întuneric” completează viziunea poetului asupra lumii. Sensul acestei metafore este implicat în cealaltă: “corola” presupunme o “rădăcină”. Lumea fenomenală, aparentă are pentru Blaga un fond absolut, o substanţă nepieritoare, fiind o lume intuitivă, accesibilă doar imaginaţiei, o lume interioară.

Poem cu implicaţii filozofice, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” afirmă, prin confesiune lirică, superioritatea cunoasterii luciferice, poetice faţă de cea raţională, paradisiacă. Opoziţia este realizată la nivel formal prin conjuncţia adversativă “dar”. Ambii termeni ai antitezei sunt exprimaţi prin aceeaşi metaforă, “lumina”, ceea ce face ca sensul ei să fie echivoc. Lumina, ca simbol al cunoaşterii, exprimă deopotrivă cunoaşterea superficială, a “altora” şi propria cunoaştere poetică. Raportul de opoziţie se realizează gramatical  prin alternanţa pronominală “eu” – “alţii”.

Metafora “largi fiori de sfânt mister” evocă înfiorarea în faţa dragostei, fiorii iubirii, ei înşişi “misterioşi”  în esenţă lor, imposibil de explicat raţional. Această metaforă oglindeşte intensitatea trăirilor sufleteşti, puternica vibraţie a umanului în mijlocul miracolelor lumii, simbolic enumerate prin “flori şi ochi şi buze şi morminte”.

Ideile poeziei sunt susţinute şi la nivelurile  morfologic şi lexical. Prezentul verbelor are încărcătură stilistică, sugerând că ceea ce comunică este un adevăr dintotdeauna, este prezentul etern, prezentul liric.

Lexicul poeziei este în strânsă legătură cu conţinutul ei, semnificaţia tuturor termenilor, simbolurilor şi al metaforelor contribuind la contutarea universului imaginat de poet încărcat de “a lumii taină”.

Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii reprezintă o artă poetică modernă, interesul autorului deplasându-se dinspre tehnică poetică spre relația poet-lume și poet-creație. Lucian Blaga a fost preocupat de timpuriu de formulrea crezului său artistic, căruia îi va rămâne fidel în întreaga sa activitate literară, putând fi încadrat astfel în rândul celor mai de seamă lirici ai literaturii romane.