S7 – Romanul tradițional „Baltagul” de Mihail Sadoveanu – definitivat învățători

Baltagul, Mihail Sadoveanu. Roman realist, obiectiv, interbelic, tradițional

1. Încadrare în perioadă / curent / orientare tematică
2. Tema
3. Semnificația titlului
4. Perspectiva narativă
5. Geneza romanului
6. Structură și compoziție
7. Personajul principal. Scene reprezentative
8. Relația dintre personaje
9. Concluzie

Încadrare într-o perioadă. Încadrare în perioada interbelică. Contextul apariției

Perioada interbelică (1918 – 1942) este marcată de o deschidere nu numai economică şi social-politică, ci şi culturală. În literatură, tendinţele  moderniste, dominante, coexistă cu cele tradiționaliste și, în acest context,  se impun mai multe direcții epice. Astfel, Liviu Rebreanu ilustrează în opera sa un realism dur, obiectiv, Camil Petrescu impune romanul subiectiv, psihologic, G. Călinescu se lasă atras de romanul de tip balzacian, iar Mihail Sadoveanu optează pentru romanul tradițional.

Publicat în 1930, romanul „Baltagul” este un roman realist, obiectiv, tradițional, mitic, aducând o formulă romanească inedită în peisajul epicii interbelice.

Roman realist

Romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu se încadrează în realism prin:

• Veridicitatea, asigurată de toponimele din zona Dornelor și a Bistriței și prin reperele temporale (începutul secolulul al XX-lea, sugerat prin menționarea trenului în zona Moldovei);
• Obiectivitatea perspectivei narative;
• Descrierea detaliată a mediului rural (satul Măgura Tarcăului, peisajele muntoase, hanurile, oamenii etc. )
• Prezentarea personajelor în strânsă legătură cu mediul arhaic în care trăiesc.

Roman tradițional

Romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu poate fi încadrat în tradiționalism prin:

• evocarea satului arhaic, cu momentele calendarului său: nunta, botezul, înmormântarea;
• idealizarea lumii satului (un loc unde valorile morale și tradițiile sunt respectate.)
• prezentarea mentalității specific populară (relația soț – soție, atitudinea Vitoriei față de dorința de emancipare a Minodorei);
• Legătura romanului cu folclorul românesc (se inspiră din balada populară „Miorița”);
• limbajul arhaic, cu expresii populare specifice lumii rurale. („Toate îs în rânduiala lor.”)

Roman mitic

Caracterul mitic al romanului este susținut de:

• inspirația din balada „Miorița”, sugerată chiar de scriitor prin mottoul: „Stâpâne, stăpâne, / Mai cheamă ș-un câine”;
• valorificarea mitului lui Isis și Osiris (Vitoria este corespondentul lui Isis care își caută soțul);
• semnificația mitică a titlului.

Tema romanului

Romanul„Baltagul” prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor. Tema rurală este dublată de tema călătoriei inițiatice și justițiare, de tema familiei tradiționale, a naturii și a iubirii.

Semnificația titlului

Titlul trimite la instrumentul care a cauzat moartea lui Nechifor Lipan (personaj  absent fizic din roman, dar prezent permanent în gândurile Vitoriei), dar care a şi stabilit dreptatea în final. Baltagul este un topor cu două tăişuri, întrebuinţat pentru tăierea copacilor, însă folosit de oieri şi ca armă de apărare. Simbolistica acestui instrument a fost îndelung comentată. În mitologie, el reprezintă o unealtă magică, o armă sacră ce reprezintă viaţa şi moartea, autoritatea, forţa, apărarea, labirintul.

Perspectivă narativă

În manieră realistă,  romanul „Baltagul” se caracterizează prin prezența unui narator omniscient și omniprezent, care reconstituie obiectiv, la persoana a III-a cele două lumi: țara de sus şi țara de jos.

Structură și compoziție

Structura. Cronotopul

Romanul este structurat în 16 capitole. Întâmplările se desfăşoară de toamna, când Nechifor pleacă la Dorma după oi, până primăvara, când Vitoria şi fiul ei îi găsesc trupul neînsufleţit. Spaţiul acţiunii este vast şi autorul face referire la satul Măgura Tarcăului, dar şi la toate localităţile prin care trece Vitoria.

Conflictul

            Principalul conflict al romanului este cel dintre Vitoria Lipan și cei doi ucigași ai soțului său, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Femeia reconstituie drumul parcurs de Lipan, află adevărul, îi demască pe cei doi asasini în fața autorităților. Ea este ajutată de Gheorghiță, pe care călătoria îl maturizează.

Vitoria trăiește un puternic conflict interior la începutul romanului, determinat de incertitudinea dispariției soțului său și de nevoia de a face dreptate. Deși Vitoria simte că soțul său nu mai este în viață, ea refuză să accepte complet această posibilitate., fiind măcinată atât de neliniște și așteptare, cât și de hotărârea de a acționa.

De asemenea, este prezent și un conflict între tradiție și inovație, între lumea arhaică, pastorală și modernitatea care începe să pătrundă și în satul conservator. Deși Minodora și Gheorghiță sunt receptivi la noutățile civilizației, Vitoria îi readuce autoritar în lumea tradițională.

Acțiunea

Acţiunea este amplă, complexă şi complicată, secvenţele narative sunt legate prin înlănţuire şi alternanţă şi  sunt prezentate acţiunile Vitoriei Lipan în căutarea adevărului despre soţul său dispărut. Acţiunea romanului este structurată în trei părţi şi în momentele subiectului. Expoziţiunea prezintă neliniştea şi frământările lăuntrice ale Vitoriei la gândul că ceva trebuie să i se fi întâmplat ceva  de nu s-a întors. Hotărârea de a pleca pe urmele lui Nechifor  constituie intriga romanului. În desfăşurarea acţiunii Sadoveanu descrie drumul plin de primejdii pe care-l parcurge eroina în căutarea soţului său. Drumul este anevoios; ea este nevoită să apeleze uneori şi la autorităţi, dar, printr-o dârzenie deosebită, printr-o inteligenţă şi o abilitate extraordinare, ia totul pe cont propriu şi reuşeşte, în final, să găsească trupul neînsufleţit al lui Nechifor şi să-i descopere pe ucigaşi. Femeia îndeplineşte cerinţele datinei creştine şi ale cinstirii mortului, fapt ce se constituie în punct culminant. Acesta este momentul în care Vitoria îi demască pe cei doi asasini şi îndeplineşte actul justuţiar. La praznic, femeia  reface punct cu punct momentele crimei, ceea ce îl uimeşte  şi îl înfurie pe Calistrat Bogza, unul dintre cei doi asasini. Ieşindu-şi din fire, acesta se repede asupra lui Gheorghiţă. Lovit de băiat cu baltagul şi atacat de câinele lui Nechifor, Bogza îşi recunoaşte faptele înainte de a muri. Ilie Cuţui, complicele lui, îşi recunoaşte şi el vina. în  deznodământ, Vitoria se pregăteşte de plecare, semn că viaţa merge înainte.

Acţiunea este lineară, dar se desfăşoară pe mai multe planuri narative: unul retrospectiv, trecut, în care Vitoria rememorează întâmplări ale vieţii de familie şi unul prezent, care relatează îngrijorarea Vitorie, pregătirile de drum şi drumul propriu-zis în căutarea adevărului în legătură cu dispariţia lui Nechifor.

Construcția personajului

Tipologia romanului

Personajele romanului sunt foarte bine construite. Gheorghiţă evoluează pe parcursul acţiunii, maturizându-se. Din acest punct de vedere, „Baltagul” poate fi considerat un roman al iniţierii, un bildungsroman. Majoritatea celorlate personaje se înscriu într-un tipar: al munteanului, al târgoveţului, al cârciumarului, al oierului etc.

Personajul principal. Statutul inițial

Vitoria este personajul principal al romanului, o munteancă de pe Măgura Tarcăului, care trăieşte viaţa aspră a oamenilor de la munte. Ea întruneşte calităţile fundamentale ale omului simplu care respectă adevărul, dreptatea, legea strămoşească şi datina. Vitoria Lipan apare încă de la începutul naraţiunii, ca o femeie în plină maturitate, care îşi păstrează încă frumuseţea şi farmecul. Ochii ei căprui, reflectă lumina castanie a părului, însă privirea ei era dusă departe, semn al gândurilor care o copleşeau. Înfăţişarea fizică vorbeşte despre îngrijorarea femeii pentru întârzierea îndelungată a lui Nechifor Lipan, plecat la Dorna să cumpere oi.

Vitoria este prezentată în dublă ipostază: ca mamă şi ca soţie. Mamă a doi copii, Minodora şi Gheorghiţă, Vitoria veghează cu dragoste, asupra creşterii şi educaţiei lor.

Pe Minodora o trimite la mănăstire, pentru a învăţa atât carte, cât şi bunele maniere. Ca o mamă devotată şi grijulie, Vitoria, îi învaţă să respecte datina şi le dă anumite responsabilităţi în gospodărie. Pe Gheorghiță îl pregătește să devinăm cap de familie, după moartea tatălui său.

Trăsătura fundamentală a sufletului femeii o constituie dragostea şi credinţa ei faţă de soţ. Nechifor Lipan reprezenta centrul universului său. Vitoria îşi iubea soţul cu credinţă şi răbdare, aşteptându-l întotdeauna să se întoarcă din călătoriile sale lungi. Buna cunoaştere a mersului lumii în care trăieşte şi iubirea sa statornică, o fac să se îngrijoreze pentru întârzierea soţului ei.

O importantă trăsătură a Vitoriei o reprezintă cultul pentru datina străbună. Astfel, fiind convinsă că destinul a hotărât ca Nechifor să moară, femeia pleacă în căutarea osemintelor, pentru ca prin ritualul îngropării, sufletul lui să-şi găsească odihna. Pregătirile pe care le face, înainte de a pleca la drum, dovedesc spiritul său practic, astfel încât nici un amănunt important să nu îi scape.

Prevăzătoare şi întreprinzătoare, ea vinde produsele, dar banii îi duce la preot, pentru a nu fi prădată. De asemenea, ea îi face un baltag lui Gheorghiţă, pe care  îl sfinţeşte preotul, iar pentru sine, ia puşca, conştientă fiind de pericolele pe care le pot întâlni pe drum.

În drumul ei întâlneşte o cumetrie şi o nuntă, şi de fiecare dată respectă tradiţia. De asemanea, ea îndeplineşte toate îndatoririle creştineşti pentru înmormântarea şi pomenirea lui Nechifor. Totodată, Vitoria este şi superstiţioasă. Ea crede în semne, în vise şi în vrăji.

Dovedind stăpânire de sine, Vitoria îl convinge pe Gheorghiţă de necesitatea plecării la drum. Ştie cum să adune informaţii de la cei întâlniţi pe drum şi ştie să descifreze tainele din sufletele oamenilor. Felul ei de a vorbi, dovedeşte o inteligenţă nativă. Cuvintele ei sunt pline de înţelepciune populară: „Cel ce spune multe ştie puţine”, „toate pe lumea asta arată ceva”.

Deşi drumul este plin de pericole, deşi informaţiile le obţine cu greutate, Vitoria nu renunţă, dovedindu-se tenace, ambiţioasă şi dârză îndeplinind astfel, datoria pe care o avea faţă de Lipan. Raţionamentele ei nu dau greş. Ea pune cap la cap informaţiile adunate şi reuşeşte să reconstituie drumul lui Nechifor, iar găsirea câinelui îi dă certitudinea morţii bărbatului ei. Când descoperă cadavrul în prăpastie, durerea şi disperarea se deslănţuie. Cu toate acestea, ea dovedeşte prezenţă de spirit şi duce la îndeplinire toate rânduielile.

Modalități de caracterizare

Ea este caracterizată direct de către autor şi de către celelalte personaje. Gheorghiţă o prezintă astfel: „Mama asta trebuie să fie fermecătoare; cunoaşte gândul omului.” Este caracterizată şi indirect, prin limbajul, faptele, comportamentul şi relaţia sa cu celelalte personaje.

Relația dintre Vitoria Lipan și Gheorgiță

Relația dintre Vitoria și Gheorghiță este una complexă, bazată pe dragoste maternă, respect, educație tradițională și inițiere. Pe parcursul romanului, aceasta evoluează de la o relație tipică mamă-fiu la una dE parteneriat în căutarea dreptății.

Vitoria îl preferă însă pe Gheorghiţă, care-i seamănă. Ea este mai tolerantă cu el, pentru că îl vede sfios şi nesigur. Ea îl pregăteşte cu multă răbdare şi grijă, atât pentru drumul la Dorna, cât şi pentru viaţă. De atunci începând, toate responsabilităţile tatălui său, cădeau asupra lui: „Trebuie să te deprinzi cu lucrurile bărbătești, Gheorghiță. Nu-i destul numai să porți baltagul.”

La început, Gheorghiță este un tânăr neexperimentat, care își admiră mama, dar nu are încă forța de a acționa pe cont propriu. Pe măsură ce călătoresc împreună în căutarea lui Nechifor, Vitoria îl învață să fie observator, să analizeze situațiile și să fie pregătit să acționeze. Sub îndrumarea mamei sale, Gheorghiță devine un bărbat adevărat, capabil să folosească baltagul pentru a împlini dreptatea.

Două scene reprezentative pentru o trăsătură a personajului principal / relația dintre Vitoria Lipan și Gheorghiță 

O scenă importantă pentru evoluția personajelor este aceea în care Vitoria, îngrijorată de întârzierea soțului său,  consultă preotul înainte de a pleca, se roagă la icoana Sf. Ana, ţine post douăsprezece vineri, se spovedeşte şi se împărtăşeşte. Credincioasă, perseverentă și hotărâtă, femeia nu așteaptă pasivă, ci caută soluții. Deși Gheorghiță nu înțelege încă gravitatea situației, mama lui începe să-l pregătească pentru rolul de bărbat al familiei. „Plec mâine în lumea largă. Și Gheorghiță pleacă cu mine.”

Adevărata măsură a inteligenţei Vitoriei și punctul culminant al formării lui Gheorghiță se manifestă la praznicul pentru înmormântare. Pretextând că mortul „a vorbit”, ea îi demască pe cei doi asasini, păstrându-şi calmul şi dovedind o stăpânire de sine desăvârşită. Femeia îl determină pe fiul ei să folosească baltagul și să-și asume răspunderea răzbunării, un ritual de trecere spre bărbăție. Din acest moment, relația lor se schimbă: Vitoria nu mai este doar o mamă autoritară, ci un mentor care l-a transformat într-un bărbat adevărat : „Acum tu ești bărbatul casei.” O dată scopul atins, Vitoria revine la vechile sale îndeletniciri şi preocupări, căci viaţa îşi urmează cursul firesc.

Concluzie

„Baltagul”, despre care Nicolae Manolescu afirma că “nimeni n-a descris cu mai profund realism schimbarea lumii, năruirea societăţii patriarhale şi idilice prin invazia capitalismului decât în acest roman”, propune o formulă romanescă inedită în peisajul epicii interbelice.