C1 / Constituțiile din România – Istorie ANP

• Materia este prezentată multimedia (prezentare audio dinamică, video, text și imagine) ori de câte ori este posibil. Derulează fiecare pagină/galerie până la final.
• Apasă ▶️ play pentru a asculta podcastul sau lecția video. La grilele rezolvate video, pune pauză inainte de răspuns, rezolva tu grila și apoi da play din nou pentru a asculta explicația.
• Lecțiile video sunt cele din cursul pentru Academia de Poliție, dar sunt potrivite și pentru ANP.
• Studiezi cu atenție sinteza și textul lecției, inclusiv tabelele sintetice/comparative și termenii explicați.
• Apoi te joci cu flashcarduri până îți fixezi toate cunoștințele, până nu mai rămân carduri.
• În final, faci toate grilele care acoperă acest capitol. Ai feedback și explicație după fiecare grilă.
• Așa se construiește succesul la examen: cu materiale de calitate și multă muncă. Succes!

1. INTRODUCERE: DE CE ERA NEVOIE DE O CONSTITUȚIE?

• Contextul apariției: Ideea de constituție s-a conturat în spațiul românesc la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, pe fondul modernizării societății și al pătrunderii ideilor iluministe și ale Revoluției Franceze.
• Rolul fundamental: Constituția (legea fundamentală) este documentul suprem care stabilește forma de guvernământ, organizarea instituțional-politică a statului, principiul separării puterilor și drepturile, respectiv datoriile cetățenilor.
• Viziunea istoricilor: Istoricul Nicolae Iorga afirma (în 1938) că ideea de constituție reprezenta „cea dintâi necesitate în statele românești”.

---

2. AȘEZĂMINTE CU ROL CONSTITUȚIONAL (Proiecte și documente precursoare)

Până la adoptarea primei constituții propriu-zise (1866), Principatele Române au funcționat pe baza unor acte cu valoare constituțională, fie interne (proiecte boierești), fie internaționale.

A. Proiectele Boierești și Actele Interne

• Cererile norodului românesc (1821): Program redactat de Tudor Vladimirescu, considerat un act cu caracter constituțional, deoarece prevedea principiul suveranității poporului și numirea în funcții exclusiv pe bază de merit.
• Constituția Cărvunarilor (1822): Proiect elaborat la Iași de Ionică Tăutu (înaintat domnului Ioniță Sandu Sturdza). Cuprindea 77 de puncte, cerea o organizare modernă și separarea puterilor, fiind inspirată de Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului.
• Proiectele lui Ion Câmpineanu (1838): Gruparea națională din Țara Românească a redactat două documente esențiale:
  1. Act de unire și independență (cerea înlăturarea suzeranității otomane și a protectoratului țarist, vizând unirea într-un regat al Daciei).
  2. Osăbitul act de numire a suveranului românilor (un proiect propriu-zis de constituție: prevedea egalitatea în fața legii, libertatea presei, guvernare reprezentativă).

B. Documentele Oficiale Precursoare

• Regulamentele Organice (1831 în Țara Românească / 1832 în Moldova):
  • Au reprezentat finalizarea proiectelor reformatoare ale boierimii române. Redactate de comisii de boieri români, dar impuse de Rusia (putere protectoare) și aprobate la Istanbul (putere suzerană).
  • Introduc oficial SEPARAREA PUTERILOR ÎN STAT:
    • Executivă: Domnul (ales pe viață de o Adunare Obștească Extraordinară). Domnul avea o putere dominantă.
    • Legislativă: Adunarea Obștească (adopta legile, era dominată de marii boieri).
    • Judecătorească: Tribunalele / Înaltul Divan.
• Convenția de la Paris (7/19 august 1858):
  • Adoptată după Războiul Crimeii, diminuează influența rusă (Principatele trec sub garanția colectivă a celor 7 Mari Puteri).
  • Instituie denumirea oficială de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei (ca state confederate: 2 domni, 2 adunări, 2 guverne).
  • Pentru prima oară se instaurează STATUL DE DREPT. Prevedea separarea puterilor, abolirea privilegiilor boierești și votul censitar (pe bază de avere).
• Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris (2 mai 1864):
  • Act constituțional impus de Al. I. Cuza, aprobat prin plebiscit (referendum).
  • Sporind enorm puterile Domnului (domnie personală autoritară), menținea totuși direcția de modernizare.
  • Introduce BICAMERALISMUL (Parlamentul cu două camere) prin înființarea Corpului Ponderator (Senatul).
  • Se înființează Consiliul de Stat (organ care pregătea și elabora proiectele de lege ale domnitorului).

---

3. CONSTITUȚIILE DEMOCRATICE (1866, 1923, 1991)

Aceste constituții au la bază trei principii inalienabile: Suveranitatea națională („Toate puterile emană de la națiune”), Separarea puterilor în stat și Garantarea drepturilor cetățenești.

A. CONSTITUȚIA DIN 1866 (Consolidarea statului modern)

• Context: Elaborată de o Adunare Constituantă aleasă în aprilie 1866, sub presiunea aducerii lui Carol I. A fost adoptată pe 29 iunie și promulgată pe 1 iulie 1866. A fost un act de independență politică deoarece textul ei NU menționa suzeranitatea Imperiului Otoman și nici garanția Marilor Puteri.
• Structură / Model: 8 titluri și 133 de articole. Modelul direct a fost Constituția Belgiei din 1831 (cea mai liberală la acea vreme).
• Statul: Stat indivizibil și inalienabil, denumit oficial ROMÂNIA. Forma de guvernământ: Monarhie constituțională ereditară.
• Drepturi și Libertăți: Proprietatea era declarată „SACRĂ ȘI INVIOLABILĂ”. Toate drepturile se aplicau exclusiv cetățenilor români (Atenție: Art. 7 condiționa cetățenia română de religia creștină).
• Sistemul electoral: VOT CENSITAR. Corpul electoral era împărțit în 4 colegii pentru Adunarea Deputaților și 2 colegii pentru Senat.
• Organizarea puterilor în stat:
  • Puterea Executivă: Regele și Guvernul (Miniștrii). Orice act al Regelui trebuia contrasemnat de un ministru (responsabilitate ministerială).
  • Puterea Legislativă: Regele și Reprezentanța Națională (Adunarea Deputaților + Senatul). Regele avea drept de sancțiune, promulgare și VETO ABSOLUT (putea respinge definitiv legile votate de Parlament).
  • Puterea Judecătorească: Curțile de judecată și Tribunalele (hotărârile se dădeau în numele Regelui).
• Revizuiri Majore:
  • 1879: Modificarea Art. 7 (acordarea cetățeniei și necreștinilor/evreilor, condiție a Tratatului de pace de la Berlin).
  • 1884: Extinderea dreptului de vot (reducerea colegiilor electorale de la 4 la 3 pentru Cameră).
  • 1917 (la Iași): Revizuirea articolelor referitoare la proprietate și sistemul electoral pentru a permite Exproprierea (Reforma agrară) și Votul Universal.

B. CONSTITUȚIA DIN 1923 (Desăvârșirea democrației interbelice)

• Context: A fost necesară pentru unificarea legislației după făurirea României Mari. Elaborată de PNL (Ion I.C. Brătianu) și promulgată pe 28 martie 1923.
• Structură: Cuprindea 138 de articole (dintre care 76 erau preluate/păstrate exact din Constituția de la 1866).
• Statul: România era un stat național, unitar, independent și indivizibil.
• Sistemul electoral: Vot UNIVERSAL, egal, direct, secret și obligatoriu (doar pentru bărbații de la 21 de ani în sus; femeile, magistrații și militarii activi nu aveau drept de vot).
• Noutăți / Modificări fundamentale:
  • Proprietatea: NU mai este „sacră”, ci devine o „FUNCȚIE SOCIALĂ”. Statul o poate expropria exclusiv pe motive de „utilitate publică”.
  • Subsolul: Zăcămintele și bogățiile subsolului trec în proprietatea statului (excepție făcând rocile de construcție).
  • Instituții noi: Se menționează expres înființarea Consiliului Legislativ (organ consultativ care ajuta la redactarea legilor).
  • Minoritățile: (Art. 7 nou) Deosebirea de credință, origine etnică sau limbă nu mai reprezenta o piedică în obținerea drepturilor civile și politice.
  • Controlul constituționalității legilor: Este introdus pentru prima dată, atributul fiind conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție (Secțiunile Unite), care avea dreptul de a judeca dacă o lege este sau nu conformă cu Constituția.

C. CONSTITUȚIA DIN 1991 (Revenirea la democrație)

• Context: Adoptată la 21 noiembrie 1991 (de Adunarea Constituantă) și aprobată prin referendum pe 8 decembrie 1991. Marchează ruptura de comunism.
• Statul: România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Forma de guvernământ: REPUBLICĂ.
• Drepturi / Instituții noi: Se garantează pluralismul politic (condiție și garanție a democrației). Este abolită pedeapsa cu moartea. Se înființează Curtea Constituțională și instituția Avocatului Poporului. Minoritățile naționale primesc drept de reprezentare din oficiu în Camera Deputaților. Puterea Executivă este bicefală (Președinte + Guvern).
• Revizuirea din 2003 (pentru aderarea la NATO/UE):
  • Aprobată prin referendum național pe 18-19 octombrie 2003.
  • Mandatul Președintelui este prelungit de la 4 la 5 ani.
  • Proprietatea privată nu mai este doar „ocrotită”, ci devine garantată de stat.
  • Cetățenii Uniunii Europene primesc dreptul de a alege și a fi aleși în administrația publică locală din România.

---

4. CONSTITUȚIILE AUTORITARE ȘI TOTALITARE

Aceste documente ANULEAZĂ principiul separării puterilor în stat și aservesc individul statului sau partidului unic.

A. CONSTITUȚIA DIN 1938 (Regimul autoritar carlist)

• Context: Promulgată pe 27 februarie 1938 de Carol al II-lea, supusă unui plebiscit organizat ne-democratic (vot oral).
• Principii / Organizare: Suprimă separarea puterilor. Puterea executivă și cea legislativă se concentrează în mâinile Regelui, care devine „Capul Statului”, având din nou drept de veto absolut.
• Instituții: Parlamentul devine un organ decorativ. Reprezentarea avea un caracter corporatist (deputații reprezentau bresle/ocupații: agricultori, muncitori, intelectuali). Consiliul de Coroană este transformat într-un organ de stat cu caracter permanent.
• Drepturi, Datorii și Vot: Se accentuează primordialitatea DATORIILOR față de drepturi. Vârsta de vot crește drastic la 30 de ani. Pentru prima dată, FEMEILE primesc drept de vot (însă Parlamentul neavând putere reală, dreptul era pur iluzoriu). Se interzic partidele politice.

B. CONSTITUȚIILE COMUNISTE (1948, 1952, 1965)

Impun dictatura unui partid politic și lichidează proprietatea privată, urmând strict modelul sovietic. Separarea puterilor este înlocuită de principiul „centralismului democratic”. Organul suprem de stat (formal legislativ) este Marea Adunare Națională (M.A.N.).

1. Constituția din 13 aprilie 1948: România devine Republica Populară Română (R.P.R.).
   • Puterea de stat era exercitată prin M.A.N. și Prezidiul M.A.N. (organ executiv).
   • Deschide calea legală pentru naționalizarea principalelor mijloace de producție (începută la 11 iunie 1948).
2. Constituția din 24 septembrie 1952 („Constituția construirii socialismului”): Consacră, printr-un preambul (capitol introductiv), aservirea și dependența totală față de U.R.S.S.
   • Statul este definit ca o „democrație populară” (dictatura proletariatului), iar baza puterii politice o constituiau Sfaturile Populare.
   • Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.) este recunoscut ca „forță conducătoare”.
3. Constituția din 21 august 1965: Adoptată după preluarea puterii de către Nicolae Ceaușescu. Numele statului devine Republica Socialistă România (R.S.R.).
   • Consacră legal că Partidul Comunist Român (P.C.R.) este „forța politică conducătoare a întregii societăți”.
   • Proprietatea privată dispare total, existând doar proprietatea socialistă (de stat și cooperatistă).
   • Modificare esențială (1974): Se instituie funcția de Președinte al R.S.R. (cumulând puterea în mâinile unui singur om).

---

TABEL SINTETIC: CONSTITUȚIILE ȘI ACTELE CU ROL CONSTITUȚIONAL