Realism T1 | Prezentarea generală a curentului realism în literatură

Context istoric

5 lucruri despre apariția realismului

1. etimologia termenului: realism<fr. réalisme < lat. realis = real;
2. termenul este folosit prima dată în 1798 de către Friedrich Schiller;
3. se configurează în prima jumătate a secolului al XIX-lea și se manifestă până spre sfârșitul lui;
4. noul curent este influențat de aspecte sociale: ascensiunea economică a burgheziei, dezvoltarea presei și a științei, democratizarea vieții publice.
5. este o reacție împotriva clasicismului și a romantismului, cărora le succede.

Definiția realismului

1. curent literar şi artistic apărut în Franţa
2. în prima jumătate a secolului al XIX-lea,
3. extins până în Anglia, are continuări şi ecouri până în secolul XX
4. apare ca reacţie împotriva clasicismului şi romantismului.

Realismul se defineşte prin „grija de a descoperi, de a revela o realitate pe care romantismul a evitat-o sau a travestit-o”.

G. Picon

Reprezentanți ai realismului în literatură

Trăsături

1. Verosimilitate

• Opera literară devine oglinda artistică a unei realități cunoscute: „Un roman e o oglindă pe care o plimbi de-a lungul unui drum.”(Stendhal)
• Principala finalitate a creației realiste este să convingă cititorul de adevărul lumii reprezentate.
• Iluzia vieții este dată de:
  • mimesis (imitarea realității). În acest sens Roman Jakobson consideră că discursul realist se structurează metonimic (prin contiguitate/vecinătate), nu metaforic, ca în poezie.
  • incipit (prin dialog/descriere/fixare temporală și spațială) – vezi Negustorul de începuturi de roman, Matei Vișniec;
  • tehnica detaliului semnificativ (vezi descrierea drumului către Moara cu noroc din nuvela lui Ioan Slavici)

2. Tematică socială

• Operele realiste surprind moravuri, evenimente ale unei epoci, categorii sociale și problematica asociată lor.
• Realismul preferă omul comun;
• Scriitorul realist este interesat de modul în care istoria, mediul social își pun amprenta asupra existenței:
• Teme abordate: averea, familia, societatea etc.

3. Obiectivitate

• Naratorul este o voce abstractă;
• Perspectivă narativă obiectivă;
• Narator omniscient, omniprezent.

4. Tipologii umane

• Personajul este construit în jurul unei trăsături care exprimă raportul său cu mediul social în care trăiește;
• Tipuri de personaje realiste: arivistul, avarul, tiranul etc.
• Personajul realist se definește prin dorința de ascensiune socială, tenacitatea cu care urmărește îmbogățirea, lipsa de scrupule.

5. Stil sobru, impersonal

• Economie de mijloace artistice;
• Predilecție pentru descrierea mediului, ca modalitate de caracterizare indirectă a personajelor;
• Se folosesc observația morală și analiza psihologică, consecințe ale documentării despre mediul social.

Realismul în contextul operei lui Ion Luca Caragiale

Realism și naturalism

Naturalismul

• Formă târzie  a realismului și se manifestă între anii 1868 și 1890.
• Accentul este pus pe ereditate, instincte, determinism;
• Realitatea dură primește accente și mai întunecate;
• Se observă amprenta biologicului, a eredității, în creionarea personajelor literare, deci, a omului in general.

REALISM	NATURALISM
Tratează indivizii în mediul lor social, așa cum sunt ei in realitate.	Dezvăluie aspecte sumbre, macabre, bolnăvicioase, chiar dezgustătoare, ale omului ca ființă biologică, condusă de ereditate, de boala, și nu de rațiune.
Are în vedere toate categoriile sociale.	Tratează personaje precum alcoolici, criminali sau persoane îmbolnăvite psihic și fizic de un mediu social viciat.
Folosește tehnica descrierii detaliate.	Naturaliștii utilizează tehnica detaliului semnificativ (accentul cade pe câteva detalii relevante pentru evoluția personajului sau a acțiunii) în prezentarea unor cazuri patologice. Mai multe detalii despre naturalism găsiți aici.