Itemi: 60
Timp de lucru: 180 de minute
0 din 60 Întrebări finalizat
Grile :
Ai finalizat deja înainte test . Nu îl poți parcurge din nou.
Test is loading…
You must sign in or sign up to start the test.
Trebuie să finalizezi mai întâi următoarele:
Ai răspuns corect la 0 din 60 Întrebări
Timpul tău:
Time has elapsed
Ai obținut 0 din 0 point(s), (0)
Earned Point(s): 0 of 0, (0)
0 Essay(s) Pending (Possible Point(s): 0)
Scorul mediu al celorlalți candidați |
|
Scorul tău |
|
În conformitate cu prevederile Legii nr. 360 / 2002, polițistul este obligat:
Conform prevederilor Legii nr. 360 / 2002, poliţistului îi este interzis, în orice împrejurare:
În conformitate cu prevederile Legii nr. 360 / 2002, constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, următoarele fapte săvârşite de poliţist, comise cu vinovăţie:
În conformitate cu prevederile Legii nr. 218 / 2002, inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române este abilitat:
Potrivit prevederilor Legii nr. 218 / 2002, în aplicarea legii, inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române emite:
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 585 / 2002, informaţiile secrete de stat sunt informaţiile a căror divulgare poate prejudicia siguranţa naţională şi apărarea ţării şi care, în funcţie de importanţa valorilor protejate, se includ în următoarele niveluri de secretizare prevăzute de lege:
Conform prevederilor H.G. nr. 585 / 2002, informaţiile se declasifică dacă:
Conform prevederilor O.G. nr. 27 / 2002, în situaţia în care aspectele sesizate prin petitie necesită o cercetare mai amănunțită, conducătorul autorităţii sau institutiei publice poate prelungi termenul de soluţionare:
În conformitate cu prevederile O.G. nr. 27 / 2002, autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă, în termen de
Potrivit prevederilor O.G. nr. 27 / 2002, petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiţionarul să fie înştiinţat despre aceasta în termen de:
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 585 / 2002, termenele de clasificare a informaţiilor secrete de stat, pe niveluri de secretizare, cu excepţia cazului când acestea necesita o protecţie mai îndelungată, sunt de până la:
În baza prevederilor H.G. nr. 585 / 2002, structura / funcționarul de securitate are următoarele atribuţii generale:
Conform prevederilor H.G. nr. 585 / 2002, măsurile de protecţie a informaţiilor clasificate vor fi stabilite în raport cu:
În conformitate cu prevederile Legii nr. 218 / 2002, Poliţia Română are următoarele atribuţii principale:
Conform prevederilor Legii nr. 218 / 2002, Poliţia Română are următoarea structură organizatorică:
Care sunt categoriile de arme şi muniții, conform prevederilor Legii nr. 295 / 2004?
Care este definiţia generală a armei, conform prevederilor Legii nr. 295 / 2004, privind regimul armelor şi al munițiilor?
Şedinţele de tragere pregătitoare, conform prevederilor O.M.I.R.A. nr. 485 / 2008, privind aprobarea Regulamentului general pentru trageri al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, au ca scop:
Cum este definit armurierul, categorie de persoane prevăzută de Legea nr. 295 / 2004, privind regimul armelor şi al munițiilor?
Cum se face introducerea în exploatare a autovehiculelor, respectiv alocarea la drepturi de consum, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008?
Realizarea înzestrării, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, pentru aprobarea Normativului privind asigurarea tehnică de autovehicule a structurilor Ministerului Administratiei si Internelor, se asigură de către structurile cu atribuţii de înzestrare în funcţie de:
În cazul distribuirilor / redistribuirilor, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, la predare, autovehiculele trebuie să fie:
Ce structură execută înregistrarea autovehiculelor din dotarea M.A.I., conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008?
Până când sunt valabile numerele de înregistrare atribuite vehiculelor, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008?
Pentru autovehiculele primite prin transfer temporar, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, unităţile efectuează următoarele activităţi:
Care este structura din cadrul M.A.I. cu atribuţii pentru ţinerea evidenţei numerelor de înregistrare a autovehiculelor, conform prevederilor O.M.A..I. nr. 599 / 2008?
Conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, planificarea exploatării autovehiculelor are ca scop:
Plăcuţele cu numerele de înregistrare ale autovehiculului pentru care a fost efectuată radierea din evidență a acestuia, se distrug pe bază de proces-verbal, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, de către:
Conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, pentru executarea unor misiuni neprevăzute, unităţile care au calitatea de ordonator terțiar de credite vor crea o rezervă de carburanţi, inclusiv în bonuri valorice reprezentând:
La emitere, pe foaia de parcurs, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, se vor înscrie:
În procesul de exploatare, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, nu se consideră depăşire a normei lunare de carburanţi pe autovehicul sau motoagregat, consumul care:
Cine eliberează inventarul completului unui autovehicul din dotarea M.A.I., conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008?
Conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2006, autovehiculele din dotarea unităţilor se folosesc:
Carnetul de bord al autovehiculului, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, constituie:
Conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, termenul de garanţie pentru lucrările de revizii şi reparaţii executate în atelierele auto din cadrul unităţilor Ministerului Afacerilor Interne este de:
Conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, pentru asigurarea exploatării în condiţii tehnice corespunzătoare, autovehiculelor, cu excepţia celor aprobate pentru scoatere din funcţiune, li se vor efectua următoarele lucrări de inspecţie şi întreţinere tehnică:
Revizia tehnică, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, se execută, de regulă:
Ce reprezintă consumul normat de carburanţi, exprimat în litri, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008?
Conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, pentru sezonul de iarnă (perioada 15 noiembrie-15 martie), normele de consum extraurban de carburant sunt stabilite prin majorarea:
Conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, evenimentul tehnic reprezintă:
În vederea prevenirii accidentelor de circulaţie şi a evenimentelor tehnice, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, conducătorii de unităţi sunt obligaţi:
Evidenţa distribuirii / retragerii bateriilor de acumulatori, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, se ţine:
Conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, distribuirea uleiului de motor pentru completare se face:
Diluarea lichidului antigel pur (concentrat), conform prevederilor O.M.A..I. nr. 599 / 2008, se face în proporţie de:
Norma de utilizare a lichidului antigel, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 599 / 2008, este de:
Autoritatea competentă care exercită controlul privind deținerea, portul şi folosirea armelor, pieselor şi munițiilor, precum şi cu privire la operaţiunile cu arme şi muniții, în condiţiile Legii nr. 295 / 2004, este:
Conform H.G. nr. 81 / 2003, anunţul de vânzare la licitaţie pentru bunurile al căror preţ iniţial de vânzare este de peste 500 euro/produs se va publica prin grija organizatorului:
Conform Legii nr. 98 / 2016, principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică şi a organizării concursurilor de soluţii sunt:
Conform Legii nr. 295 / 2004, permisul de armă reprezintă:
În baza prevederilor O.M.A.I. nr. 231 / 2012, 0 copie a listelelor de inventariere cuprinzând valorile materiale aflate în custodie, primite pentru reparat sau transformat, se trimite unităţii care le are în proprietate ori administrare în termen de cel mult:
Conform prevederilor O.M.A.I. nr. 231 / 2012, pentru buna desfăşurare a operaţiunilor de inventariere, ordonatorilor de credite, şefilor de compartimente şi gestionarilor le revine obligaţia să asigure condiţii corespunzătoare de lucru comisiei de inventariere, prin:
În conformitate cu prevederile O.M.A.I. nr. 231 / 2012, membrii comisiilor de inventariere au următoarele obligaţii:
În baza prevederilor O.M.A.I. nr. 231 / 2012, comisiile de inventariere se compun din:
Conform prevederilor O.M.A.I. nr. 231 / 2012, inventarierea anuală a elementelor patrimoniale se execută:
În conformitate cu prevederile O.M.A.I. nr. 231 / 2012, unităţile au obligaţia să efectueze inventarierea generală a patrimoniului:
Constituie pagube, în sensul I.M.A.I. nr. 114 / 2013, contravaloarea:
Conform prevederilor I.M.A.I. nr. 167 / 2009, mijloacele fixe pot fi scoase din funcţiune dacă, potrivit legii, au durata de utilizare îndeplinită şi numai dacă îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele condiţii:
În conformitate cu prevederile M.A.I. nr. 167 / 2009, scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe cu durata normală de utilizare îndeplinită sau înainte de expirarea duratei normale de utilizare se aprobă astfel:
În conformitate cu prevederile I.M.A.I. nr. 114 / 2013, răspunderea materială a personalului se poate stabili numai dacă sunt întrunite, cumulativ, următoarele condiţii:
În conformitate cu prevederile I.M.A.I. nr. 167 / 2009, listele mijloacelor fixe propuse pentru scoaterea din funcţiune trebuie să fie însoţite, după caz, de următoarele documente justificative: