CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI – 1950
GRILE EXPLICATE din CEDO-1950
CONVENŢIE din 4 noiembrie 1950(*actualizată*)pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, amendată prin Protocoalele nr. 3, 5 şi 8 şi completată prin Protocolul nr. 2*)(actualizată până la data de 8 decembrie 2014*)
| EMITENT | PARLAMENTUL |
——————–*) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 3, intrat în vigoare la 21 septembrie 1970, ale Protocolului nr. 5, intrat în vigoare la 20 decembrie 1971, şi ale Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990 şi cuprinzând, în afară de acestea, textul Protocolului nr. 2 care, în conformitate cu art. 5 paragraful 3, face parte integrantă din convenţie o data cu intrarea sa în vigoare la 21 septembrie 1970.
Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, luând în considerare Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948,
- considerând ca această declaraţie urmăreşte să asigure
- recunoaşterea şi
- aplicarea
- universală şi
- efectivă a drepturilor pe care ea le enunţă,
- considerând ca scopul Consiliului Europei este acela de a
- realiza o uniune mai strânsa între membrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este
- apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
- realiza o uniune mai strânsa între membrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este
- reafirmând ataşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care constituie
- temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi
- a căror menţinere se bazează în mod esenţial, pe de o parte,
- pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte,
- pe o concepţie comună şi un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg,
- hotărâte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene
- animate de acelaşi spirit şi
- având un patrimoniu comun de idealuri şi de tradiţii politice,
- de respect al libertăţii şi de
- preeminenţa a dreptului,
- să ia primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi enunţate în Declaraţia Universală,
- Afirmând că înaltelor părţi contractante
- le revine responsabilitatea primară,
- conform principiului subsidiarităţii,
- de a garanta respectarea drepturilor şi libertăţilor definite în prezenta Convenţie şi protocoalele la aceasta şi că, în acest sens,
- acestea beneficiază de o marjă de apreciere, sub controlul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) instituite prin prezenta Convenţie au convenit asupra celor ce urmează:
TITLUL I – Drepturi şi libertăţi (doar acest titlu este în programa de admitere)
Înaltele părţi contractante
- recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor
- drepturile şi libertăţile definite în Titlul I al prezentei convenţii.
1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege.
- Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat,
- decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu aceasta pedeapsă prin lege.
2. Moartea NU este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă pentru:
a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale;
b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute;
c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violenţe sau o insurecţie.
Nimeni NU poate fi supus
- torturii, nici
- pedepselor / tratamentelor
- inumane ori degradante.
1. Nimeni NU poate fi ţinut în
- sclavie sau în
- condiţii de aservire.
2. Nimeni NU poate fi constrâns să execute o muncă
- forţată sau
- obligatorie.
3. NU se consideră muncă forţată sau obligatorie în sensul prezentului articol:
a) orice muncă impusă în mod normal unei persoane
- supuse detenţiei în condiţiile prevăzute de art. 5 din prezenta convenţie sau
- în timpul în care se află în libertate condiţionată;
b) orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să satisfacă serviciul militar din motive de conştiinţă, în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu;
c) orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţă sau bunăstarea comunităţii;
d) orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile civile normale.
1. Orice persoană are dreptul la LIBERTATE şi la SIGURANȚĂ.
Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu EXCEPȚIA următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;
b) dacă a făcut obiectul unei
- arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori
- în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;
c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea
- aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când
- există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica sa
- săvârşească o infracţiune sau
- să fugă după săvârşirea acesteia;
d) dacă este vorba de
- detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru
- educaţia sa sub supraveghere sau despre
- detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente;
e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane
- susceptibile să transmită o boala contagioasă,
- a unui alienat,
- a unui alcoolic,
- a unui toxicoman sau
- a unui vagabond;
f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru
- a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau
- împotriva căreia se află în curs o procedură de
- expulzare ori de
- extrădare.
2. Orice persoană arestată trebuie
- să fie informată,
- în termenul cel mai scurt şi
- într-o limbă pe care o înţelege,
- asupra motivelor arestării sale şi
- asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.
3. Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie
- adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi
- are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau
- eliberată în cursul procedurii.
- Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere
- are dreptul să introducă unrecurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să
- statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi
- să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.
5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.
1. Orice persoană are dreptul la judecarea
- în mod echitabil,
- în mod public şi
- într-un termen rezonabil a cauzei sale,
- de către o instanţă
- independentă şi
- imparţială,
- instituită de lege,
- care va hotărî fie
- asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie
- asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.
- Hotărârea trebuie sa fie pronunţată
- în mod public,
- dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului
- pe întreagă durata a procesului sau a unei părţi a acestuia
- în interesul
- moralităţii,
- al ordinii publice ori
- al securităţii naţionale într-o societate democratică,
- atunci când
- interesele minorilor sau
- protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun,
- sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi legal stabilită.
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) să fie informat,
- în termenul cel mai scurt,
- într-o limbă pe care o înţelege şi în
- mod amănunţit,
- asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c) să se apere
- el însuşi sau
- să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător,
- să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d) să întrebe sau să solicite
- audierea martorilor acuzării şi
- să obţină citarea şi audierea martorilor apărării
- în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;
e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.
1. Nimeni NU poate fi condamnat pentru
- o acţiune sau o omisiune care,
- în momentul în care a fost săvârşită,
- nu constituia o infracţiune,
- potrivit dreptului naţional şi internaţional.
- De asemenea, NU se poate aplica o pedeapsa mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.
2. Prezentul articol
- NU va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de
- o acţiune sau de o omisiune care,
- în momentul săvârşirii sale,
- era considerată infracţiune
- potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.
1. Orice persoană are dreptul la respectarea
- vieţii sale private şi de familie,
- a domiciliului său şi a
- corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept
- decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi
- dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru
- securitatea naţională,
- siguranţă publică,
- bunăstarea economică a ţării,
- apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale,
- protejarea sănătăţii sau a moralei, ori
- protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
1. Orice persoană are dreptul la libertatea
- de gândire,
- de conştiinţă şi
- de religie;
- acest drept include
- libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi
- libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod
- individual sau în colectiv,
- în public sau în particular, prin
- cult,
- învăţământ,
- practici şi
- îndeplinirea ritualurilor.
2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile NU poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care,
- prevăzute de lege,
- constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru
- siguranţă publică,
- protecţia
- ordinii,
- a sănătăţii sau
- a moralei publice, ori pentru
- protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde
- libertatea de opinie şi
- libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei
- fără amestecul autorităţilor publice şi
- fără a ţine seama de frontiere.
- Prezentul articol NU împiedică statele sa
- supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă
- unor formalităţi,
- condiţii,
- restrângeri sau
- sancţiuni prevăzute de lege,
- care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru
- securitatea naţională,
- integritatea teritorială sau
- siguranţă publică,
- apărarea ordinii şi
- prevenirea infracţiunilor,
- protecţia sănătăţii sau a moralei,
- protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora
- pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau
- pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
1. Orice persoană are dreptul la
- libertatea de întrunire paşnică şi
- la libertatea de asociere,
- inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate
- pentru apărarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care,
- prevăzute de lege,
- constituie măsuri necesare,
- într-o societate democratică, pentru
- securitatea naţională,
- siguranţă publică,
- apărarea ordinii şi
- prevenirea infracţiunilor,
- protejarea sănătăţii sau
- a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora.
- Prezentul articol NU interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii:
- forţelor armate,
- ai poliţiei sau ai
- administraţiei de stat.
- Începând cu vârsta stabilită prin lege,
- bărbatul şi femeia au dreptul
- de a se căsători şi
- de a întemeia o familie
- conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.
Orice persoană, ale carei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul
- sa se adreseze efectiv unei instanţe naţionale,
- chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane
- care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.
Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie sa fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe
- sex,
- rasa,
- culoare,
- limba,
- religie,
- opinii politice sau orice alte opinii,
- origine naţională sau socială,
- apartenenţa la o minoritate naţională,
- avere,
- naştere sau
- orice altă situaţie.
1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţă naţiunii, orice înaltă parte contractantă
- poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta convenţie,
- în măsura strictă în care situaţia o cere şi
- cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional.
2. Dispoziţia precedenta nu îngăduie nici o derogare de la
- art. 2 (dreptul la viață), cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război,
- şi nici de la art. 3 (interzicerea torturii),
- art. 4 paragraful 1 (interzicerea sclaviei și aservirii) şi
- art. 7 (nicio pedeapsă fără lege).
- Orice înaltă parte contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, sa informeze pe secretarul general al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi de la care dispoziţiile convenţiei devin din nou deplin aplicabile.
Nici o dispoziţie a art.
- 10 (libertatea de exprimare),
- 11 (libertatea de întrunire și asociere) şi
- 14 (interzicerea discriminării)
- nu poate fi considerată ca interzicând înaltele părţi contractante sa impună restrângeri activităţii politice a străinilor.
Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru
- un stat,
- un grup sau
- un individ,
un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act
- ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau
- de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât acelea prevăzute de aceasta convenţie.
Restrângerile care, în termenii prezentei convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.